Protest spontan in fata Inspectoratului Scolar Dambovita! Zeci de secretare, bibliotecari, informaticieni si contabile s-au revoltat din cauza unui ordin al Ministerului Educatiei prin care indemnizatiile si normarea personalului auxiliar si nedidactic se va face in functie de numarul de elevi din unitate. Oamenii spun ca deja lucreaza cu jumatate de norma de ani de zile. Acestia au cerut explicatii reprezentantilor sindicatelor din care fac parte.
La primele ore ale diminetii in fata Inspectoratului Scolar au venit sa-si ceara drepturile cei care fac parte din categoria personalului nedidactic si auxiliar din scoli. Oamenii sunt revoltati ca urmare a unui ordin care va intra in vigoare de la 1 octombrie si care va aduce reduceri de indemnizatii si norme. In prima faza, contabilele, secretare dar si informaticienii au cerut explicatii sindicalistilor care ar fi trebuit sa ii reprezinte in discutiile de la minister. Acestia au subliniat faptul ca intre invatamantul gimnazial si cel liceal sunt diferente si cantitatea de munca este mai mare la liceu.
Reprezentantii sindicatelor din invatamant au participat la o videoconferinta cu reprezentanti ai Ministerului Educatiei, insa la finalul acesteia, dupa o ora de asteptare, cei veniti sa ceara explicatii, nu au primit un raspuns concret. Revolta a fost si mai mare atunci cand au aflat ca se ia in calcul deplasarea lor la mai multe unitati scolare pentru a forma o norma intreaga.
Oamenii au plecat tot nemultumiti de situatie si se tem in continuare pentru locul lor de munca. In cazul celor care deja lucreaza cu jumatate de norma, diminuarea este o lovitura mare si spun ca vor ajunge sa munceasca pe nimic.