Chindia s-a intors cu un punct important din deplasarea de la Ramnicu Valcea. Echipa din Targoviste a facut 1-1 in Zavoi. Firtulescu a deschis scorul cu un eurogol, dupa pauza, iar Vatavu a egalat cu doua minute inainte de final. “Suntem in grafic”, spun targovistenii, care ocupa locul 4 in Liga a II-a.
Prima repriză de la Vâlcea a fost săracă în faze de poartă. Singura ocazie mai de Doamne Ajută le-a aparținut oaspeților. Cherchez a șutat plasat, din careu, dar goalkeeper-ul gazdelor a reținut fără mai probleme. Jocul s-a dezmorțit după pauză. Firțulescu a deschis scorul cu un euro-gol, în minutul 56.
La 0-1, Chindia a ieșit de la cutie și a început să preseze buturile lui Fildan. Fără rezultat pe tabela de marcaj, până aproape de finalul confruntării. În minutul 87 al meciului, ecuația punctelor putea fi rezolvată. Vâlcea a cerut penalty la un presupus fault al lui Vătavu. Reluările demonstrează că a fost vorba de un contact umăr la umăr, iar jucătorul gazdelor, Octavian Vasile, n-a părut interesat să urmărească mingea. Pe contraatac, Chindia a scos un corner, iar Vătavu a egalat simplu, din centrarea lui Ene.
Golul de sâmbătă a fost primul al lui Vătavu în această stagiune. Până acum, doar Anton, Cherchez și Popa punctaseră pentru Chindia.
Vâlcea putea da lovitura în prelungiri. Geantă nu l-a învins pe Meilă din câțiva metri. S-a terminat 1-1, iar nou promovata din Târgoviște a ajuns la un pas mic de podiumul seriei. Chindia va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, FC Brașov.