PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » LOBBY PENTRU PATRONAT

LOBBY PENTRU PATRONAT

de Andrei Oprescu
13 vizualizări

Consilierii liberali ai municipiului Târgovişte nu au mai avut răbdare până la şedinţa ordinară şi au convocat urgent una extraordinară. Pe ordinea de zi a fost un singur punct, pentru care discuţiile în contradictoriu au ţinut mai bine de o oră. Liberalii au susţinut o cauză pierdută din start, întrucât nici ei nu au ştiut că firma pentru care au facut lobby se află în ilegalitate.

Consilierii liberali au cerut însuşirea de către Consiliul Local al Municipiului Târgovişte a unor rapoarte de evaluare, cu privire la imobile terenuri situate pe strada Ialomiţei, aparţinând unei firme private. Discuţiile aprinse dintre consilieri au debutat chiar de la începutul şedinţei.

Tensiunea a luat amploare în momentul în care consilierii şi-au dat seama că raportul de expertiză nu există la mapă.

Pentru a-i convinge pe colegii lor să voteze proiectul, consilierii liberali s-au foslosit de faptul că firma în cauză este pe locul III în ţară, în clasamentul Camerei de Comerţ şi Industrie şi că poate oferi 40 de locuri de muncă pentru târgovişteni. Suprafaţa de teren are o valoare de un milion de euro, iar în trecut a fost solicitată realizarea unei parcări, parcare ce face obiectul expertizei. În zonă au apărut, însă, nişte clădiri fără nicio autorizaţie.

Reprezentanta societăţii comerciale, pusă în faţa faptului împlinit, a recunoscut în sala de consiliu că până acum nu au acţionat conform legii.

În cele din urmă până şi iniţiatorii proiectului de hotărâre, mai exact consilierii liberali au început să dea înapoi. S-au declarat neştiutori pentru faptul că această cauză pe care ei o susţineau nu este tocmai legală. În final, după mai bine de o oră de discuţii aprinse, proiectul de hotărâre a fost respins, dar autorităţile municipale au uitat să specifice dacă se vor face controale la faţa locului şi dacă se vor aplica sancţiuni pentru construcţiile fără autorizaţie ale firmei care este recunoscută pentru producţia de îngheţată, atât la nivel judeţean, cât şi naţional.

MIHAELA CIOBĂNOIU

CLAUDIU ANDREI

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe