PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » O GENERAȚIE ÎN SLUJBA LEGII

O GENERAȚIE ÎN SLUJBA LEGII

de Mditv
8 vizualizări

La 44 de la absolvire, promoția 1969-1972 a Școlii de Ofițeri de Poliție București s-a reunit la Muzeul Național al Poliției Române de la Târgoviște. Generația care a lucrat sub două regimuri politice și care a dat oameni de bază în cadrul instituției a adus și un omagiu Poliției Române prin lansarea mascotei reprezentată de un curcan. Printre cei prezenți s-a aflat și Pavel Abraham, fost secretar de stat în MAI și fost președinte al Agenției Naționale Antidrog.

Simbolul generației 1969-1972 a Școlii de Ofițeri de Poliție București a fost așezat în holul Muzeului Poliției Române. Pe soclu au fost trecuți toți absolvenții, dar și jurământul promoției. Trofeul, așa cum l-au numit, a fost realizat la 40 de ani de la absolvirea generației și păstrat la Târgoviște. 40 dintre absolvenți au rememorat în cadrul revederii emoțiile din timpul școlii, dar și activitatea fiecăruia dintre ei. Printre invitați s-au aflat și Pavel Abraham, cel care a îndeplinit funcția de inspector general al Poliției Române, fost secretar de stat în MAI, care și-a adus contribuția la edificarea Statutului Polițiștului. Întâlnirea l-a avut drept gazdă pe avocatul Dumitru Ioniță, colonel în rezervă, fost șef al Poliției Municipale Târgoviște.

Studenți fiind mulți dintre cei prezenți la revederea de 44 de ani au luat parte la anchete celebre cum a fost cazul Râmaru, cel mai mare criminal în serie român din secolul XX.

Cu această ocazie a fost lansată oficial și mascota Poliției Române, un curcan. Alegerea a fost făcută dintre poreclele primite de oamenii legii de-a lungul timpului.

Un exemplar al mascotei a rămas expus la Muzeul Național al Poliției Române.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe