PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » POTCOVARUL, PRINTRE CEI MAI VECHI MESERIAŞI

POTCOVARUL, PRINTRE CEI MAI VECHI MESERIAŞI

de Andrei Oprescu
134 vizualizări

Potcovarii sunt tot mai greu de găsit în ultimii ani. Au rămas doar caţiva pasionaţi de această meserie, una dintre cele mai vechi de pe meleagurile mioritice. În comuna dâmboviţeană Băleni mai găsim un singur potcovar. În cartierul Ţigănie din Băleni români toată lumea îl cunoaşte pe Nelu Potcovaru.

Nea Nelu, singurul potcovar pe care îl mai găsim în comuna Băleni, face potcoave de când se ştie. A moştenit acest meşteşug de la bunicul său, iar prima potcoavă a făcut-o la 15 ani. De atunci, aşa îşi câştigă traiul de zi cu zi.

Fierul îl cumpără şi după ce îl încinge bine îl “modelează” cu ciocanul. Munca fizică nici nu se mai pune la socoteală. Potcovarul petrece ore în şir zilnic în atelier şi nu stă locului o clipă.

După ce fierul este bine încins se scoate din foc după 15 minute şi se prelucrează potcoavele.

Caielele cu care se prind potcoavele se bat cu grijă, astfel încât calul să nu fie rănit.

Potcoavele rezistă cel puţin o lună şi jumătate, după care proprietarii de cai, puţinii care au mai rămas, revin la potcovar.

Un set de potcoave costă în jur de 50-60 de lei, un preţ extrem de mic dacă ţinem cont de munca depusă şi mai ales de faptul că vorbim despre un meşteşug pe care nu îl deţine oricine. Pe domnul Nelu se pare că îl moşteneşte fiul său, care îl ajută în atelier mai mereu.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe