Veste bună pentru directorii de şcoli, care nu au reuşit să promoveze examentul pentru ocuparea funcţiilor de conducere. Chiar dacă au îndurat ruşinea unui eşec în luna septembrie 2016, cadrele didactice s-au reaşezat în scaunele de directori, în urma deciziei luată de Ministrul Educaţiei. Acesta consideră că fiecare şcoală trebuie să aibă un om la conducere şi a ales varianta cea mai simplă: să-i numească directori şi pe cei care au demonstrat că nu au pregătirea necesară.
Noul Guvern PSD porneşte cu stângul, cel puţin în ceea ce priveşte sfera educaţională. Prima decizie luată de Ministrul Educaţiei ridică multe semne de întrebare.
PAVEL NĂSTASE – MINISTRUL EDUCAŢIEI:
“De luni, fiecare şcoală din România trebuie să aibă o conducere. În nota care a fost dată din partea predecesorului meu s-a spus că pentru posturile rămase vacante în urma concursului pot fi nominalizate cadre cu excepţia celor care au ocupat funcţiile de directori sau directori adjuncţi în unităţile de învăţământ respective şi nu au participat la concurs, respectiv persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.„
Ministrul Educaţiei aduce în discuţie discriminarea în cazul foştilor directori care au rămas “pe-afară”.
PAVEL NĂSTASE – MINISTRUL EDUCAŢIEI:
„Se consideră o discriminare. După ce nu mai eşti pe funcţie de ce nu ai putea să participi la aceste nominalizări?”
Cert este că primul pas pe care îl face noul Ministru al Educaţiei este de a numi în funcţie directorii pe criterii politice, aşa cum s-a întâmplat şi în trecut. Mai exact, concursul susţinut de aspiranţii la conducerea unităţilor de învăţământ nu mai are nicio valoare, deşi s-a făcut mare vâlvă în jurul organizării acestor examene. În judeţul Dâmboviţa, cinci instituţii şcolare au rămas descoperite în urma concursului, din 223 de posturi.
La nivel naţional au fost numiţi în funcţie peste 600 de directori, care nu au promovat examenele din toamnă. În regiunea Sud-Muntenia, cei mai mulți candidați respinși au fost în Dâmbovița. Pe listele respinșilor se află și directorul Liceului Petru Cercel din Târgoviște, directoarea Palatului Copiilor Târgoviște, dar și directorul Liceului I.C.Vissarion Titu. Urmează județul Prahova cu 31 de candidați care nu au promovat examenul scris, județele Argeș și Teleorman cu câte 23 de candidați respinși. În Giurgiu, 15 candidați nu au reușit să ia punctajul minim și au pierdut postul. Acum, toate cadrele didactice care au perdut scaunul de director în toamnă şi-au reocupat postul, iar până la sfârşitul anului şcolar pot sta liniştitţi, că nu îi mai dă nimeni la o parte.