Acasa StiriDAMBOVITA ȘCOALA ALTFEL PENTRU PROFESORI

ȘCOALA ALTFEL PENTRU PROFESORI

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 37 vizualizari 1 minute timp estimat

Şcoala poate fi altfel şi pentru profesori. Dascălii de fizică şi chimie, din zona de nord a judeţului Dâmboviţa şi-au testat abilităţile artistice într-un atelier de sticlărie. Cu emoţii, aceştia s-au apucat de pictat pe sticlă, punându-se din nou în pielea elevilor. Lecţia primită va fi luată ca exemplu pentru activităţile desfăşurate în săptămâna altfel cu prichindeii pe care cadrele didactice îi îndrumă.

După lecția de chimie pe care, de această dată, profesorii au primit-o, dascălii au intrat temători în atelierul de sticlărie. Mai nerăbdători, mai agitaţi şi mai emoţionaţi decât copiii, aceştia s-au pus pe treabă, nu înainte să se plângă că nu ştiu să picteze.

Flori, ouă de Paşte sau forme geometrice au desenat profesorii pe obiectele din sticlă primite în atelier. Operele de artă vor ajunge în şcolile unde cadrele didactice predau sau în locuinţele dascălilor, pentru a nu uita lecţia inedită de chimie pe care au primit-o, într-o zi altfel.

Experienţa a fost atât de plăcută pentru dascăli, încât au de gând să revină în atelierul de sticlărie şi cu elevii, în Săptămâna Altfel. O zi altfel au petrecut şi profesorii care au profitat de ziua metodică pentru a redeveni copii.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies