Suntem prea săraci ca să ne permitem luxul de a distruge marile realizări şi totuşi o facem. În fiecare zi, cu fiecare urmă de nepăsare şi indiferenţă. Încet-încet ştergem o Românie altadată simplă şi valoroasă şi o înlocuim cu una superficială. Din seria “nu ştim ce să facem cu trecutul” vă prezentăm astăzi povestea unuia dintre simbolurile judeţului Ialomiţa. De la „cea mai mare fermă din răsăritul Europei” în anii de glorie, la o ruină care se apropie de sfârşit. Ferma Model a fost lăsată de izbelişte şi în loc să se transforme în muzeu, clădirile cu vechime de aproape 100 de ani şi o istorie deosebită se dărâmă treptat.
În 1933, cu doar câţiva ani înainte de începerea Primului Război Mondial, Aurelian I. Popescu, secretar general al Ministerului de Industrie şi Comerţ construieşte la Perieţi, în Ialomiţa, o fermă devenită ulterior cea mai mare fermă horticolă din sud-estul Europei. La Perieţi se produceau seminţe şi răsaduri de legume care erau exportate în cele mai importante ţări de pe continent. La opt decenii şi jumătate distanţă la Perieţi au găsit un adevărat dezastru. Cele 18 clădiri ale fermei, cad una după alta, cele care încă mai sunt în picioare au fost cârpite de-a lungul anilor , iar curtea pare un imens teren cucerit de bălării. În 2005, ferma a fost donată de ing. Ileana STOIANOVICI muzeului cu scopul restaurării şi punerii în circuitul turistic. În 12 ani nimic nu s-a schimbat.
În 2010, Muzeul Naţional al Agriculturii cheltuie 55 mii de lei, din bugetul judeţului Ialomiţa, pentru studiul de fezabilitate necesar atragerii fondurilor de reabilitare oferite de autorităţile norvegiene. Eforturile muzeografilor din Slobozia de a-i convinge pe nordici să le susţină financiar obiectivul au fost zadarnice. Acum autorităţile judeţene susţin că încă mai caută soluţii de colaborare cu muzeul, deşi declaraţiile se bat cap în cap.
Deşi se află pe teritoriul comunei Perieţi, cei de la primărie spun că nu au nicio responsabilitate pentru acest loc. Se dărâmă sub nasul lor. S-au gândit la o colaborare..un parteneriat între CL , CJ şi muzeu dar până acum nu l-a pus nimeni în aplicare.
În 1946, la ferma lucra un contingent de circa 70 de angajaţi lunar, cu salarii de 40 000 – 80 000 lei, întreţinere completă şi un sac de porumb sau de grâu, lunar. Un furnicar vedeai aici…munceam dar trăiam decent spun cei mai în vârstă, regretând vremurile de mult apuse.
Chiar vis-a-vis de fermă, pe o bancă o bătrână priveşte dezastrul..spune că îi pare rău. Familia ei a muncit aici. De copilă a lucrat la fermă. Acum răsar doar buruieni.
Ignoranţa de după 89 a îngropat şi acest monument.