Imagini spectaculoase la Bușteni! Un grup de turiști a surprins pe telefonul mobil o ursoaică însoțită de puiul său, care au dat buzna în amiaza mare la tomberoanele din cartierul Cezar Petrescu.
Sălbăticiunile înfometate nu au ținut cont de prezența oamenilor aflați în preajmă și s-au urcat nestingherite în tomberoanele din zonă și au căutat mâncare minute în șir.
Întâmplarea vine la câteva zile distanță, după ce la Sinaia și-au făcut apariția porcii mistreți in centrul stațiunii unde își făcuseră un culcuș, animalele fiint tranchilizate si relocate. Nu este prima dată când animalele sălbatice coboară în zonele populate de pe Valea Prahovei, în ultimii ani, locuitorii din Bușteni fiind puși de multe ori în situația de a se întâlni cu urșii care căutau mâncare în tomberoanele dintre blocuri.