Acasa StiriDAMBOVITA AVEREA MAI PRESUS DE UMANITATE

AVEREA MAI PRESUS DE UMANITATE

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 31 vizualizari 2 minute timp estimat

Bătrâneţe chinuită pentru o femeie de 92 de ani, din comuna dâmboviţeană Valea Lungă! Femeia are nevoie de cineva care să o poată îngriji permanent, dar toţi cei din jurul ei râvnesc doar la pământul şi la casa bunicii, însă, nu se încumetă să se angajeze că îi vor face bătrâneţea mai uşoară. Nepoţii bătrânei spun că nu au posibilitatea să o îngrijească, iar o altă femeie, ce deţine un contract prin care primeşte terenul de casă după moartea bunicii, spune că nu mai vrea aibă grijă de ea. Astfel că, tanti Maria este a nimănui.

Maria Păcureţu are 92 de ani şi patru nepoţi. Bătrâna locuieşte singură de zeci de ani, de când a rămas văduvă, însă bătrâneţea o apasă tot mai mult şi devine neputincioasă. Are nevoie de cineva care să o poată îngriji permanent. Nepoţii spun că nu îşi pot asuma răspunderea pentru bătrână, mai ales că bunica a semnat un contract de vânzare-cumpărare pentru terenul pe care locuieşte pentru o persoană total străină, din comuna Iedera. O femeie care, în urmă cu câţiva ani şi-a luat angajamentul că o va îngriji până la moarte, în schimbul terenului.

În urmă cu o săptămână, femeia care o îngrijea pe bătrână a lăsat-o pe bunică în stradă, în apropierea locuinţei unei nepoate de-ale doamnei Maria.

Pentru că actul de proprietate pe terenul deţinut de bătrână este problema, bunica s-a întors în locuinţa sa dărăpănată, unde oricând se poate prăbuşi tavanul peste ea.

Bătrânei îi este greu să se despartă de casa bătrânească, motiv pe care îl invocă toţi cei care ar trebui să aibă grijă de ea, pentru a scăpa de responsabilitate.

Femeia care are acte pe pământul femeii spune că va renunţa la contract în aceste condiţii, pentru că nu o mai poate îngriji pe bătrână.

După ce contractul va fi încheiat, singurii care îi pot face bunicii bătrâneţea mai uşoară sunt nepoţii pe care tanti Maria i-a crescut. În funcţie de înţelegerea acestora, vor rămâne cu casa şi pământul femeii, dacă o vor îngriji până la moarte. Bunica a rămas la mila nepoţilor şi singurul lucru pe care îl poate oferi pentru îngrijire este o bucată de pământ.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies