O noua competitie fotbalistica amicala a aparut in peisajul autohton. Este vorba de trofeul Nicolae pescaru, o fosta glorie fotbalistica a Brasovului, localitate in care va avea loc competitia, o competitive la care sunt invitate echipe sustinute financiar de suporteri
Prima ediție a turneului ”Nicolae Pescaru” programată a se desfășura în data de 3 și 4 august, aduce față-n față patru dintre echipele de tradiției ale fotbalului românesc. FC Petrolul Ploiești, CSA Steaua București, Oțelul Galați și echipa organizatoare, Steagul Roșu Brașov, se vor infrunta, timp de două zile , pentru trofeul pus în joc.Conform programului stabilit de organizatori, in prima zi a turnelui se vor disputa partidele CSA Steaua București – Oțelul Galați, de la ora 11.00 și Steagul Roșu Brașov – Petrolul Ploiești, de la ora 17.30.În cea de-a doua zi a turneului se vor întâni, începând cu ora 9.00, învinsele din prima zi, iar de la ora 11.00, în marea finală, câștigătoarele din prima zi. De menționat că, tot vineri, cu începere de la ora 18.00, pe stadionul ”Compet” de la Strejnic, trupa lui Octavian Grigore va disputa un alt meci de verificare în compania formației Progresul Spartac, spun cei de la sportonline ph.ro