Grav accident rutier produs noaptea trecută în judetul Argeș. S-a întâmplat pe drumul național 73, între Pitesti și Brașov, în localitatea Clucereasa. O mașină s-a dat de câteva ori peste cap, a distrus totul în calea ei, inclusiv un stâlp de electricitate, pe care l-a rupt în trei, asta după ce șoferul a ieșit pur și simplu în decor zeci de metri, într-o curba ușoară. Nu era singur în autoturism, ci cu doi prieteni. La fața locului au fost solicitate mai multe ambulanțe și echipaje SMURD, dar și descarcerarea, pentru ca tinerii nu puteau ieși din autoturism. În fapt, doi dintre ei erau inconștienți. Toti trei au fost duși la spital după ce au fost stabilizați. Au politraumatisme și sunt in investigații la Spitalul Județean Arges. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a afla de ce șoferul nu a mai putut redresa mașina.
CASCADORI FĂRĂ VOIE. MAȘINA S-A RĂSTURNAT DE TREI ORI ȘI A RUPT UN STÂLP. ȘOFERUL ȘI PASAGERII AU RĂMAS CAPTIVI
5
articolul precedent