Testarea psihologică este eliminatorie în cazul celor care doresc să se încadreze în MAI sau MAPN sau care fac deja parte din sistem. Sau cel puţin, aşa ar trebui să fie. Problema este că această examinare nu relevă mai mult decât media aptitudinală a persoanei care susţine testele. Mai exact, nu scoate la iveală dezechilibrele emoţionale, aşa cum s-a întâmplat în cazul militarului din Dâmboviţa, care şi-a înjunghiat mortal iubita.
Specialiştii spun că în cazul militarului este vorba despre o instabilitate afectivă, de un dezechilibru emoţional, care a hrănit impulsul geloziei. Cel mai probabil, această instabilitate emoţională a fost generată de cele trăite în teatrul de operaţiune din Afganistan.
Militarul a prezentat comportamente paralele, spun psihologii, întrucât, după ce şi-a omorât iubita cu mai multe lovituri de cuţit, i-a cerut taximetristului să îl ducă la poliţie pentru a se preda.
Şi în acest caz sunt atrase nenumărate semne de întrebare despre examinările psihologice, la care sunt supuşi cei care sunt încadraţi în cadrul MAI sau MAPN. Acestea sunt doar teste orientative care relevă media aptitudinală a persoanei testate, spun specialiştii.
Cazul militarului care şi-a omorât iubita nu este unul singular în ceea ce priveşte comportamentul nedemn de hainele militare sau poliţieneşti. Amintim cazul poliţistului pedofil, care şi-a satisfăcut plăcerile bolnave ani de zile, timp în care a purtat şi hainele legii, dar şi cazul jandarmului, care a reacţionat agresiv în faţa mulţimii de protestatari, deşi era pregătit pentru a face faţă situaţiilor extreme. Există zvonuri conform cărora se va încerca o externalizare a acestor testăricătre clinici civile, ceea ce ar fi o adevărată catastrofă pentru sistemul militar. Dacă cei cu tulburări de comportament reuşesc să treacă de examinarea psihologică făcută de specialişti în domeniu, la clinicile civile le va fi şi mai uşor să obţină avizul apt, pentru încadrarea în sistem.