PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » ÎŞI CAUTĂ FEMEIE LA UN TÂRG DE MAŞINI

ÎŞI CAUTĂ FEMEIE LA UN TÂRG DE MAŞINI

de Andrei Oprescu
20 vizualizări

 

Ploieştenii care au mers în ultimele zile în târgul de maşini au rămas fără cuvinte în faţa unui autovehicul, pe care au găsit în locul anunţului de vânzare un fel de „scrisoare” adresată doamnelor. Proprietarul maşinii nu vrea să o vândă, ci să găsească o femeie dispusă să împartă viaţa cu el. Nu orice femeie, însă! Condiţiile sunt foarte clare, cu limită de varstă, de greutate şi, ce este cel mai important, să fie o fecioară fără pistrui.

Proprietarul maşinii a completat fiecare rubrică din anunţul de vânzare, adaptând caracteristicile pentru o femeie. Astfel că în anunţ la marca autovehiculului, bărbatul spune clar urgenţa sa: caută o femeie. Conform cerinţelor individului limita de vărstă este clară şi treută la anul fabricaţiei: 17-30 de ani, ieftină şi economică, de preferat virgină. La fel de clare sunt şi „dotările suplimentare”, bineînţeles, ale femeii: orice mărime la sutien, maxim 90 de kilograme, serioasă şi frumoasă, fără pistrui.

Totodată, disperat să o găsească pe doamna visurilor sale, bărbatul a specificat şi faptul că este serios şi dotat. Mai mult decât atât, este dispus să ofere şi bani pentru compania unei femei. Modest nu este, întrucât a punctat, încă o dată, că este un adevărat armăsar poate poate doamnele vor fi impresionate. Dar cum dragostea apare unde ne aşteptăm mai puţin, este posibil ca acest „vânzător de iubire” sau, mai degrabă, „cumpărător de iubire” să-şi găsească jumătatea chiar în târgul de maşini.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe