PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NOI CAZURI DE TBC LA BUCŞANI

NOI CAZURI DE TBC LA BUCŞANI

de Andrei Oprescu
9 vizualizări

La aproximativ 3 luni după ce educatoarea de la Bucşani, a fost diagnosticată, din nou, cu TBC, au apărut alte trei cazuri de boală printre copii. Reprezentanţii DSP i-au testat pe cei mici, aşa cum cere procedura, la interval de 3 luni, şi trei dintre prichindei au IDR-ul pozitiv. Doi dintre ei au fost trimişi la Institutul Marius Nasta din Bucureşti, iar cel de-al treilea este sub tratament la domiciliu.

Aşa cum cere procedura epidemiologică de supraveghere a focarului de Tuberculoză din colectivitatea de la grădiniţa Bucşani, după trei luni copiii au fost retestaţi cu tuberculină prin intradermoreacţie. În urma controlului, trei dintre copiii testaţi au fost depistaţi cu o reacţie pozitivă.

Specialiştii spun că la acest moment micuţii nu sunt contagioşi.

Toată această situaţie se întâmplă, după ce în luna ianuarie, educatoarea de la grădiniţa din Bucşani a fost depistată cu TBC pentru a doua oară, întrucât femeia a mai avut această boală în 2010. La scurt timp, la trei dintre micuţi s-a confirmat existenţa bacteriei în corp şi timp de două săptămâni au fost internaţi şi sub tratament, iar apoi au continuat tratamentul şi acasă.

Ceilalţi doi micuţi care au fost trimişi la Institutul Marius Nasta din Bucureşti, au rămas internaţi împreună cu părinţii lor.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe