După ce a fost testat mai întâi ca proiect pilot și apoi ca disciplină opțională în școli, jocul de șah va deveni din toamnă obligatoriu pentru elevii care nu pot participa la orele de sport și au scutire medicală în acest sens. Ministerul Educației a aprobat programa școlară pentru primii doi ani de studiu, iar scolo unde nu existau table de șah și manuale în școli, unitățile au primit dotările prin programul Educație prin șah.
Din această toamnă elevii care din comoditate sau din cauza unor probleme de sănătate vin de acasă cu scutire pentru a nu participa la orele de sport, nu mai au nicio scuză pentru a sta degeaba. Pentru ei au fost instruiți mai mulți profesori de educație fizică și sport din toată țara pentru a le preda cursuri de șah. Proiectul ”Educație prin șah” a fost pus în practică prima dată în anul școlar 2014 – 2015, atunci când Federația Română de șah a oferit 5000 de table de șah în peste 500 de școli care intrua în programul-pilot. Ulterior, disciplina a devenit opțională și a putut fi studiată la alegere în școli. În Dâmbovița sunt în acest moment peste 30 de profesori de sport care au fost instruiți pentru a putea preda șah elevilor.
Scutirea elevilor la orele de educație fizică și sport a devenit o modă în ultimii ani printre părinți. Nu doar cei cu probleme medicale spun PAS orelor, dar și cei care nu vor să facă mișcare.
Această iniţiativă vine în contextul Declaraţiei Parlamentului European nr. 50/2011 privind introducerea şahului în sistemele de învăţământ ale ţărilor membre.