Moarte cumplită pentru un bătrân din localitatea dâmbovițeană Voinești. Bărbatul a fost găsit fără suflare căzut într-un cămin de alimentare cu apă. Cel mai probabil a mers să ia apă de la o vecină. Ea a fost cea care a alertat autoritățile, dar din nefericire medicii de la ambulanță au mers cu aparatele în brațe câțiva kilometri pentru că drumul este greu accesibil. Din nefericire, aceștia nu au mai putut face nimic ca să-l salveze pe bărbat.
Bătrânul de 68 de ani locuiește singur în satul Oncești. Omul a vrut să ia apă de la o vecină și în acel moment ar fi alunecat în căminul plin cu apă. Bătrânul a încercat să iasă dar presiunea mare a apei l-a doborât. Vecina de la care voia să ia apă a ieșit speriată. Femeia este nevăzătoare și a intrat în panică. Un vecin a ajutat-o să-l tragă pe bărbat și imediat au alertat familia și autoritățile.
Familia bărbatului este revoltată. Oamenii spun că dacă drumul era mai bun, ambulanța ar fi urcat mai repede și poate l-ar fi salvat. Medicii au fost nevoiți să urce pe potecă pe jos cu aparatura în brațe. Au făcut toate eforturile pentru a-l salva, l-au resuscitat, dar a fost în zadar.
Așa pățesc localnicii la fiecare dezastru care se abate asupra lor. Sunt doar 12 familii pe acest deal, înconjurați de grădini și livezi. Spun că nici pompierii și nici ambulanțele nu ajung la ei.
Drumul este foarte îngust și nu poate fi asfaltat. A fost doar pietruit. O șansă ar fi să fie lățit dar pentru asta proprietarii de livezi trebuie să cedeze din teren, ceea ce unii nu vor. Primăria spune că le-a tras apă și curent în vârf de deal, dar cu drumul nu poate face mai mult. În plus oamenii de acolo au casele ridicate fără autorizație
Acum rudele bătrânului spun că vor fi nevoite să urce mortul într-o remorcă de tractor pentru a-l duce la cimitir.