Sunt zile de foc pentru pompierii prahoveni. Două incendii puternice au izbucnit la un depozit de mase plastice și la un depozit de textile în municipiul Ploiești. Zeci de autospeciale și peste 100 de pompieri se luptă de mai bine de 48 de ore cu focul. În zonă a ajuns și o autospecială de la Ciolpani pentru măsurători. În urma incendiilor s-a degajat un fum toxic, așa că populația a fost sfătuită sa stea departe de zonele afectate și să țină ferestrele închise.
Peste 100 de pompieri au acționat pentru a stinge cele două incendii izbucnite în Ploiești. Duminică după-amiaza focul a cuprins depozitul de materiale plastice de pe strada Mimiu, iar luni dimineața un alt incendiu a izbucnit la un depozit de textile din Ploiești.
Pompierii au lucrat la foc continuu. Zeci de autospeciale cu apă și spumă au fost aduse la fața locului și un echipaj de la Ciolpani a ajuns în zonă pentru măsurători. Marți la primele ore ale dimineții la depozitul de mase plastice încă acționau 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 descarcerare și 1 ambulanță Smurd, iar pe strada Laboratorului la depozitul de textile rămăsese în zonă pentru supraveghere și îndepărtarea eventualelor focare o autospecială de lucru cu apă și spumă. Pompierii acționează la incendiul maselor plastice doar din exterior, hala fiind în stare avansată de degradare. Suprafața totală afectată este de aproximativ 5000 de tone mase plastice. A ars tot ce era depozitat în hală și în afara acesteia. La fiecare 12 ore pompierii s-au schimbat între ei.