Tânărul de 22 de ani care a atacat-o și a înjunghiat-o pe profesoara de matematică din Ploiești, chiar în fața cancelariei, avea la el un adevărat arsenal. După ce a înjunghiat-o, a fugit cu jandarmii pe urme. În drumul său a mai avariat și o mașină. Oamenii legii l-au prins și l-au imobilizat.
Potrivit IJJ Prahova, un apel telefonic de la un cadru didactic de Colegiul National” Spiru Haret” Ploiesti, a sesizat fapul că o colega aflată în cancelarie este înjunghiată în abdomen de un elev, solicitând ambulanța. În urma sesizării, subofițerul din dispeceratul IJJ Prahova fiind în ascultare a luat legătură in teren cu patrula aflată în serviciu, care se afla în misiunea de menținere a ordinii publice în zona colegiului, care la rândul ei fusese sesizată de paznicul școlii despre faptul că a văzut o persoană ieșind din curtea scolii cu un cuțit în mână. Patrula de jandarmi a trecut la urmărirea acestuia, imobilizându-l la aproximativ 25-30 metrii de intrare în instituție. Pe timpul urmăririi persoana în cauză a lovit cu pumnul parbrizul unui autoturism parcat în zona.
După imobilizare la controlul corporal și al bagajelor au fost găsite asupra acestuia următoarele: – un cuțit de bucătărie cu lama de 10 cm, un toporas cu coada metalica, o teslă cu coada metalică, un patent, o foarfecă, un PET de 2 l tăiat în care se aflau cuie, o sticla de 0,5 l cu alcool , cu miros specific de țuică , consumat din el. Persoana în cauză cât și bunurile găsite asupra sa au fost predate organelor de urmărire penală și probarea faptei comise.