Sfârșit tragic pentru un bărbat din Teleorman. Omul a murit în chinuri groaznice strivit de un utilaj folosit la lucrările de asfaltare. Bărbatul, angajat al societății Teldrum, ar fi pornit compactorul, dar utilajul a scăpat de sub control, a rupt un gard și apoi l-a strivit pe bărbat.
Bărbatul de 47 de ani, din localitatea Brânceni, era angajat se pare la firma care efectuează lucrări de asfaltare în Videle. Acesta a sfârșit în chinuri cumplite chiar la locul de muncă. Bărbatul ar fi pornit un cilindru compactor, printr-o improvizație, însă utilajul nu ar fi fost asigurat și s-a deplasat fără control, a rupt un gard, apoi l-a strivit pe cel care îl pornise, chiar în dreptul unei anexe. Muncitorul nu a avut nici o șansă. A fost prins între baracă și cilindru compactor și a murit pe loc. Colegii bărbatului au aflat nenorocirea după mai bine de o oră. Pentru că trecuse ceva timp de când ar fi trebuit să se întoarcă în locul în care lucrau, aceștia au început să îl caute. L-au găsit fără suflare, strivit de mașinărie. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și se fac cercetări. Concomitent și inspectorii ITM au demarat o anchetă pentru a stabili în ce condiții lucra bărbatul și dacă au fost respectate normele de siguranță. Grăbit să ajungă la fața locului, directorul societății a mers cu viteză și s-a trezit cu poliția pe urme și permisul suspendat.
STRIVIT DE UN UTILAJ SCĂPAT DE SUB CONTROL. MUNCITORUL SE PARE CĂ LUCRA LA SOCIETATEA TELDRUM CARE EFECTUEAZĂ ASFALTĂRI ÎN TELEORMAN
30