UPDATE: Magistrații Judecătoriei din Găești au emis pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în arestul IPJ Dâmbovița.
Îl mai cunoașteți? Vi-l prezentam zilele trecute, după ce Poliția Găești l-a prins de 5 ori în trei zile conducând fără permis de conducere! Îl chemă Sorin M., are 23 de ani și este de fel din comuna dâmbovițeană Cobia. A devenit “vedetă” în toată presa pentru recordul de infracțiuni pe care le-a comis într-un timp atât de scurt. Recidivist, condamnat în trecut pentru lipsire de libertate, individul pare că-și dorește din tot sufletul să ajungă din nou după gratii. Însă, ghinion! Judecătorii din Găești par că se “opun”! De ce spune asta? Să vă explicăm!
După ce a fost prins de 5 ori conducând fără permis, polițiștii din Găești l-au dus în fața procurorilor cu propunere de măsuri legale. Procurorii din Găești au zis, ca na, de cinci ori fără permis e o nimica toată și au decis să-l cerceteze sub control judiciar, crezând că individul se va potoli!
Minunea n-a ținut decât două zile! Când, ce credeți? Sorin a fost prins iar la volanul autoturismului. Polițiștii i-au întocmit al șaselea dosar penal și l-au dus iar în fața procurorilor. De această dată, procurorii au zis: stop! Cerem arestarea preventivă! Iar ghinion! JudeCătorii Găeșteni au decis să-l trimită în arest la domiciliu, cu aceeși speranță, că individul se va potoli. Minunea n-a ținut nici de această dată prea mult. Sorin n-a stat liniștit nici în arest la domiciliu! Nu a mai condus, însă l-a bătut măr pe un bărbat de 51 de ani și i-a distrus autoturismul cu un topor. Acum este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere. Rămâne de văzut ce măsuri vor lua magistrații pentru a înțelege ce fapte ar mai trebui să săvârșească acest individ pentru a fi considerat un pericol public!