Autor: Oprescu Andrei0 comentarii37 vizualizari2 minute timp estimat
37
Cei doi soți locuiesc într-un imobil din Fieni, județul Dâmbovița. Pentru că pe timp de iarnă nu au altă sursă de căldură, și-au adus patul în încăperea unde au aragazul și l-au lăsat aprins pentru a se încălzi. Numai că de aici până la o nenorocire nu a fost decât un pas. Femeia a început să se simtă rău și soțul ei a cerut ajutor la o vecină, care a sunat la 112. Pentru că în încăpere era miros puternic de gaze, la fața locului au fost trimise echipaje de pompieri și SMURD. Până la sosirea medicilor și bărbatul a început să se simtă rău.Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor femeii semiconstiente, după care au transportat-o cu ambulanţa SMURD la Pucioasa. Pentru că starea ei era gravă, a fost transferată la Spitalul de Urgențe din Târgoviște. Și soțul femeii a fost preluat de echipajul medical SAJ și transportat la spital. La faţa locului, pompierii au oprit alimentarea cu gaze în apartament și au luat măsuri de aerisire a spatiilor. A fost solicitata și o echipa de la distribuitorul de gaze. Nu a fost nevoie de evacuarea imobilului.Lucrătorii de la gaze verifică acum întreaga instalație, iar pompierii avertizează populația, ca în sezonul rece să renunțe la improvizații și să verifice foarte bine instalațiile de încălzire și coșurile de fum acolo unde sunt sobe.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.AcceptaMai multe