Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeana urmeaza sa ajunga pe mesele targovistenilor saptamana viitoare. Primaria municipiului incepe distribuirea produselor prin intermediul Directiei de Asistenta Sociala incepand cu data de 21 octombrie, timp de mai multe zile in functie de categoria sociala din care fac parte beneficiarii. Unii s-au grabit sa se aseze la coada inca de vineri cand au fost oferite ajutoarele pentru persoanele care sunt ingrijitori la domiciliu.
Nu este foarte mult, dar este o bucurie pentru cei nevoiasi. In Dambovita, peste 65 000 de persoane vor primi ajutoare alimentare. Programul se adreseaza persoanelor care se incadreaza in categoriile defavorizate printre care si persoanele cu handicap grav sau accentuat, veteranii, şomerii indemnizaţi şi neindemnizaţi, pensionarii cu venituri de până în 400 de lei şi beneficarii de venit minim garantat. Consiliul Judetean a distribuit la inceputul acestei luni ajutoarele primariilor din judet, urmand ca acestea sa ajunga la beneficiari. In municipiul Targoviste, produsele alimentare vor ajunge la cei care se afla pe listele Directiei de Asistenta Sociala incepand cu saptamana viitoare.
Pentru a primi ajutoarele persoanele trebuie sa aiba domiciliul in municipiul Targoviste, iar acest lucru trebuie certificat cu actul de identitate. Beneficiarii pot ridica ajutoarele incepand cu data de 21 octombrie de pe str. Lt. Stancu Ion la fostele depozite auto UPET astfel: in zilele de luni cei care fac parte din categoria cu venit minim garantat, in zilele de marti pana la sfarsitul lunii noiembrie pensionarii, miercuri pot ridica ajutoarele somerii, joi si vineri persoanele cu handicap grav si accentuat.
Dornici sa primeasca cat mai repede ajutoarele alimentare, multi targovisteni s-au asezat inca de vineri la coada in fata depozitelor, cu toate ca stiau ca in aceasta zi sunt oferite produse alimentare doar persoanelor care sunt ingrijitori la domiciliu.
ECHIPA: Cătălina Sandu / Răducu Rădoi