Am fost și sunt hărțuit din clasa a 3-a din cauza culorii pielii, a stării financiare a părinților, a faptului că părinții mei sunt divorțați, a orientării sexuale, a aspectului fizic…. Am fost hărțuit de foarte multe persoane. Sunt îmbrâncit pe holurile școlii, batjocorit, luat la mișto pe stradă….. Evit să mai ies afară și prefer să stau toată ziua în casă.
NICHOLAS, 15 Ani, elev
Nepotul meu de 7 ani a fost strâns de gât cu șiretul de la pantaloni de un coleg de clasă și nu s-a luat nici o măsura împotriva acestuia.
OTILIA, 52 Ani, Părinte
Eram în clasa a III-a când m-am mutat cu familia în alt oraș și, bineînțeles, trebuia să mă transfer și la altă școală. În primele zile de școală copiii s-au purtat frumos cu mine, însă cu timpul s-au schimbat mult. Până și doamna învățătoare s-a schimbat. Deși nu le-am făcut nimic, atât copiii cât și doamna învățătoare au început să mă jignească…. După ceva timp, din cauza stresului a început să-mi cadă părul și am purtat perucă…Acesta a fost un alt motiv pentru care am fost jignită
COSMINA, 13 Ani, elevă
Sunt doar câteva dintre mărturiile copiilor și părinților. Pe site-ul ONG-ului Salvați Copiii, a fost organizată o hartă a bullying-ului pentru a evidenția dimensiunile fenomenului. Aici, părinții, copiii sau profesorii pot prezenta astfel de experiențe și pot trage un semnal de alarmă. Poveștile sunt multe și cutremurătoare. Copiii care au îndurat de-a lungul timpului jigniri, bătăi, agresiuni și umilință. Legea de prevenire și combatere a bullying-ului ar putea pune STOP acestor poveșți. Potrivit normelor publicate în Monitorul Oficial zilele trecute, pentru reducerea ratei de prevenire a violenței psihologice-bullying, în fiecare unitate de învățământ va fi înființat un grup de acțiune anti-bullying din care vor face parte maximum 10 membri: directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor, un reprezentant al părinților, reprezentanți ai autorității locale. Normele au fost aprobate prin ordin de ministru și publicate în Monitorul Oficial din 10 iunie 2020, intrând în vigoare odată cu publicarea acestuia. Salvați Copiii luptă împotriva acestui fenomen încă din 2016 prin realizarea primului studiu și tragerea unui semnal de alarmă, urmate în 2018 de un proiect desfășurat în 50 de școli, iar rezultatele s-au materializat în această lege care promite să combată bullying-ul de orice fel, fizic, cibernetic, psihologic, din școli.