O grupare infractionala specializata in trafic transfrontalier de droguri, mai exact droguri obtinute in SUA si livrate in U.E. si Noua Zeelanda, a fost destructurata de procurorii DIICOT in colaborare cu autoritatile americane. Tranzactiile se desfasurau pe teritoriul Romaniei prin schimbul in diferite depozite si locatii bine stabilite. Membrii gruparii au fost surprinsi in flagrant, iar procurorii au descins la domiciliile mai multor suspecti din Bucuresti si Ilfov.
Misiunea a început odată cu transmiterea unei cereri de către autoritățile din SUA prin care se solicita sprijinul procurorilor DIICOT în desfășurarea unei investigații cu privire la un grup infracțional organizat, responsabil de obţinerea unor cantităţi însemnate de cocaină şi metamfetamină în Statele Unite ale Americii şi în alte state şi distribuirea acestor droguri în cadrul Uniunii Europene şi în Noua Zeelandă. Din cercetări a reieșit că membrii organizaţiei infracţionale au obţinut şi au distribuit drogurile în beneficul mai multor grupuri cunoscute de crimă organizată care operează în Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Nouă Zeelandă.
Liderii grupării infracționale, aflați în detenție pe teritoriul Noii Zeelande au negociat, prin intermediari, cumpărarea unor cantități de cocaină și metamfetamină în beneficiul uneia dintre grupări, negocierile și tranzacțiile având loc pe teritoriul României. Reprezentanții români ai grupării organizate, le-au solicitat și ei o cantitate de droguri furnizorilor și au discutat despre posibilitatea asasinării unui membru al unei grupări rivale.
Pentru destructurarea grupului infracțional au fost organizate trei acțiuni de flagrant: surprinderea a doi cetăţeni neozeelandezi, imediat după ce negociaseră plata unei cantităţi de cocaină, ce urma să fie transmisă în Noua-Zeelandă; surprinderea, într-un depozit, al unui membru al grupării după ce acesta negociase preluarea unei cantităţi de cocaină, având ca destinaţie România; surprinderea, într-o locaţie utilizată ca loc de întâlnire al membrilor grupării, a liderului acesteia din România, având asupra sa suma 50.000 euro, în numerar şi actele de proprietate a doua imobile , reprezentând o parte din plata cantităţii de cocaină care ar fi trebuit să ajungă în România.
Ulterior au fost organizate 8 percheziții pe raza județului Ilfov și a municipiului București, în urma cărora au fost ridicate un număr de 12 motociclete și două autoturisme de lux, au fost indisponibilizate suma de 200.000 USD, o armă letală și cantitatea de 100 de grame de cocaină.