PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » INDIVIDUL CARE A AMENINȚAT CU MOARTEA UN PRIMAR A FOST REȚINUT

INDIVIDUL CARE A AMENINȚAT CU MOARTEA UN PRIMAR A FOST REȚINUT

de Andrei Oprescu
51 vizualizări

Bărbatul de 35 de ani este un cunoscut în localitate pentru agresivitate alui, atunci cand ar fi sub influenta alcoolului. După ce, ani de zile a vegheat la respectarea legii, ca jandarm, acum a ajuns să amenințe oamenii cu moartea și chiar sa atace. Cel cu care are ceva de împărțit cel mai tare este chiar primarul comunei in care acesta are domiciliul.În 2018, când bărbatul a mers la poarta primarului cu scandal, se pare că i-ar fi cerut edilului să-l scape de un dosar penal, după ce la începutul lunii august, același an, ar fi intrat cu forța în curtea poștăriței din localitatea Gura Foii pentru a-i cere explicații despre un comentariu publicat pe o rețea de socializare. Atunci, individul l-ar fi lovit cu un topor pe cumnatul femeii și apoi ar fi fugit. După această faptă, tânărul a fost internat în Secția de Psihiatrie a Spitalului județean Târgoviște.Individul a mai fost prins conducând și fără permis, atunci poliția deschizând un alt dosar penal. Acum lucrurile au scăpat din nou de sub control și,  se pare că “motivul” ar fi tot unul legat de poștărița din sat. În vizorul lui a intrat din nou primarul, după ce consiliul local a aprobat alocarea unei încăperi pentru postărița din localitate. Individul periculos a trecut la amenințări repetate, unele chiar cu moartea, amenințări publicate fără frică pe Facebook.Inclusiv familia primarului este înjurată și amenințată. Radu Nicolae Georgescu, primarul  comunei dâmbovițene Gura Foii a depus plângere penală pentru ultraj și amenințare, împotriva individului.La cateva zile dupa ce pe numele suspectului s-au depus mai multe plangeri penale, individual a fost retinut de catre procurori si dus in fata judecatorilor cu propunere de arestare preventiva. Daca va fi gasit vinovat, acesta risca ani grei de inchisoare.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe