Elevii au intrat in febra examenelor, dupa vacanta de Paste. Este vorba despre evaluarile de tip pilot. Primii care sustin aceste testari pentru evaluarea competentelor sunt copiii din clasa a doua. In zilele urmatoare, vor fi examinati si elevii de clasa a IV-a si a VI-a. Dambovita este judet pilot la aceste testari in premiera.
http://www.youtube.com/watch?v=lrPX7bfdw20
Pe 9 si 10 mai, elevii de clasa a doua de la Scoala „Dora Dalles” din Bucsani si de la Scoala Nr. 1 din Moreni, sustin doua teste la limba romana si matematica. Durata examenului este de 25 de minute, pentru fiecare proba.
Pe 15 mai, vor fi examinati la limba romana si matematica elevii de clasa a IV-a din Nucet, Crangurile, Visinesti, Ungureni, Corbii Mari si Scoala “Radu cel Mare” Targoviste. Durat probelor este de cate 45 de minute.
Cei de clasa a VI-a vor sustine evaluarile nationale pe 22 mai, la limba si comunicare si matematica. Vor fi testati elevii de la Scoala Vulcana Pandele si Scoala Nr. 4 Moreni. Durata unei probe este e 45 de minute.
Testele au rolul de a descoperi la timp hibele din sistem si de a evita, pe viitor, dezastre precum cele din ultimii doi ani de la examenul de bacalaureat.
Rezultatele obtinute de elevi nu vor fi trecute in catalog. In perioada 17-19 iunie, va avea loc înscrierea la evaluarea natională a elevilor de clasa a VIII-a.
ECHIPA: Madalina Zabava/ Loredan Bourosu, Viorel Mateescu