Acasa StiriDAMBOVITA AUTOTURISM, CAMION ȘI ATV, ÎN FLĂCĂRI

AUTOTURISM, CAMION ȘI ATV, ÎN FLĂCĂRI

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 367 vizualizari 2 minute timp estimat

Sirenele pompierilor au sunat continuu luni după-amiaza în județul Argeș. Trei incendii în care au fost implicate vehicule s-au produs la câteva ore distanță. În localitatea Drăganu, patru autoturisme au intrat în coliziune. Din impact, o mașină proiectată în șanț a luat foc, iar incendiu s-a extins la vegetația uscată din apropiere. În zonă erau o sondă și o stație peco. Pentru că pericolul de extindere era mare, ceilalți șoferi s-au oprit și au dat o mâna de ajutor la stingerea flăcărilor.Un bărbat rănit și o femeie cu atac de panică din autoturismul care a luat focau primit ajutor medical, iar femeia a ajuns la spital. Și o copila de 9 ani din primul autoturism a fost asistată de medici. Din primele verificări, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Timișoara, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu trei autovehicule, care circulau din sens opus. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. La scurt timp pe A1, sens București – Pitești, la km 103, un TIR a luat foc. Traficul a fost blocat pe acest sens.Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este o explozie la unul din cauciucuri.Ulterior, flăcările s-au propagat la autotren și la vegetația uscată din apropiere.Vântul putea duce flăcările la doi operatori economici și la o sondă.Din fericire, incendiile au fost lichidate și nu au fost victime. N-a durat mult și alarma s-a dat din nou. În Pitești, un ATV a luat foc. Vehiculul era în mers și conducătorul a reușit să coboare la timp de pe el.Incendiul a distrus ATV- ul abia achiziționat de proprietar. Incendiul s-a propagat cu repeziciune deoarece carenaj-ul și alte elemente sunt făcute din material combustibil. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este de natură electrică.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies