Moarte suspectă în municipiul Târgovişte! O bătrână a fost găsită decedată în apartamentul friguros în care locuia singură. Vecinii au fost cei care au alertat autorităţile, iar criminaliştii au ajuns imediat la faţa locului.
Femeia nu mai avea pe nimeni, iar vecinii spun că vorbeau mai mereu cu ea, chiar dacă pe timp de iarnă a evitat să iasă din casă. De două zile, însă nu au mai simţit nicio mişcare în apartamentul doamnei Dida, aşa cum este cunoscută în cartier.
Cadavrul bătrânei a fost găsit pe jos în apartament de către autorităţi. Pompierii au fost nevoiţi să spargă uşa pentru a putea pătrunde în apartament.
Bătrâna era asistată social şi un reprezentant al Direcţiei de Asistenţă Socială venea săptămânal la ea, pentru a o ajuta cu facturile, cu medicamentele şi a-i oferi sprijin în ce are nevoie. Astazi trebuia să ajungă la bătrâna la ora 12, însă decesul a fost anunţat cu o oră înainte. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz în urma căreia se va stabili cauza morţii femeii de 78 de ani.