Un grav accident de circulație a avut loc pe DN2 Afumați – Urziceni, la ieșirea din localitatea Șindrilița. Două autoturisme s-au ciocnit cu un microbuz. Patru oameni au fost răniți, iar una dintre victime a fost preluată de elicopterul Smurd. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri.
Accidentul s-a petrecut în Şindriliţa, comuna Găneasa, judeţul Ilfov. Două autoturisme s-au ciocnit cu un microbuz și patru persoane au suferit răni grave. Una dintre victime a rămas încarcerată și a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru a o scoate dintre fiarele contorsionate. Cele patru victime dintre care doi tineri în vârstă de 19 ani , un bărbat de 45 de ani și o femeie 46 de ani au suferit traumatisme cranio-cerebrale. Circulația a fost blocată pentru derularea intervenței. Un elicopter SMURD a aterizat în zonă pentru a prelua bărbatul de 45 de ani aflat în stare foarte gravă.
Acesta a fost transportat la spitalul Floreasca. Tot acolo au ajus și cei doi tineri. Femeia a fost transportată la spitalul Pantelimon. O fetiță de 12 ani a avut și ea nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică. În cele trei vehicule se aflau în total 13 persoane. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat.