PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ALEG SĂ STEA ACASĂ DE CRĂCIUN

ALEG SĂ STEA ACASĂ DE CRĂCIUN

de Andrei Oprescu
9 vizualizări

Colindători, mese îmbelșugate, programe artistice, activități pe pârtie și multă distracție. Cu asta îi atrag hotelierii pe clienți în preajma sărbătorilor. Numai că, anul acesta românii se întorc la vechile obiceiuri. Conform unui sondaj recent unul din doi români declară că va petrece Crăciunul acasă. De la un lucru nu vor face rabat: cadourile semnificative pentru cei dragi. În jur de 700 de lei va cheltui fiecare român doar pe cadourile de Crăciun.
Românii se întorc anul acesta la tradiții și preferă să petreaca sărbătoarea Nașterii Domnului în sânul familiei. Cu rude și prieteni apropiați, aproape jumătate dintre români nu vor mai pleca în stațiuni cel puțin nu de Crăciun. Aleg să pregătească bucate tradiționale acasă și să împartă bucuria cu cei dragi. De la cadouri nu vor face rabat. Peste 700 de lei va cheltui fiecare român doar pe cadourile de Crăciun. Cei mai mulți aleg să cumpere haine, produse de îngrijire și produse cosmetice, tablete și telefoane inteligente și jucării pentru cei mici.
Potrivit unui studiu realizat de un magazin online, românii au devenit comozi și achiziționează darurile cu doar un click. 65% dintre români caută cadouri pentru cei dragi pe Internet.
65% români cumpără online
50% așteaptă până în zilele de dinaintea Crăciunului
43% dintre români cumpără cadourile în primele 2 săptămâni din decembrie
30% profită de reducerile de Black Friday
14,3% au achiziționat cadouri cu 1-2 luni înainte de decembrie
coșul mediu- 300-1.000 lei (48,4%)
15% – cadou de peste 1.000 lei
Revenim la destinațiile de Crăciun. Dacă 50% dintre români îl petrec acasă, cealaltă jumătate se îndreaptă spre stațiunile montane unde hotelieri au pregătit activități sportive, concerte, mese cu preparate tradiționale și cadouri. Cele mai căutate destinații sunt: Valea Prahovei, Sibiu, Bucovina, Maramureş și Horezu.
Sunt și turiști care au preferat destinaţii calde, precum Dubai, Maldive sau Thailanda.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe