Toamna se numără ambasadorii care vizitează judeţul Dâmboviţa. După ambasadorul Americii a venit rândul celui al Republicii Populare Chineze să stea la discuţii cu mai marii judeţului. Acesta a venit însoţit de reprezentantul uneia dintre cele mai mari companii producătoare de telefoane mobile din lume.
Ambasadorul Republicii Populare Chineze a venit la Târgovişte cu scopul de a consolida relaţii de colaborare în domeniul agricol şi în domeniul producerii de electrocasnice între Romania şi China.
Ambasadorul Chinez Xu Feihong a specificat şi faptul că pune mare preţ pe informaţie şi pe comunicare şi că toate discuţiile din România vor fi transmise în ţara de origine. Vizita în Dâmboviţa se datorează şi faptului că o companie chineză îşi desfăşoară activitatea şi aici. Doar în municipiul Târgovişte sunt patru magazine care aparţin chinezilor.
Ambasadorul chinez a venit însoţit de reprezentantul uneia dintre cele mai mari companii producătoare de telefoane mobile, în scopul dezvoltării industriei telecomunicaţiilor în Dâmboviţa.
În România, compania are o experienţă de 13 ani, iar reprezentanţii acesteia vor să afle care este potenţialul economic din Dâmboviţa. Vizita Ambasadorului Republicii Populare Chineze în judeţul Dâmboviţa a fi timp de două zile.