PUCIOASA, DÂMBOVIŢA
La 41 de ani de la cutremurul din 1977, amintirile sunt încă vii în memoria celor care au imortalizat acele momente de coşmar. Un fotoreporter pensionar din oraşul dâmboviţean Pucioasa povesteşte cum a făcut poate primele fotografii în urma dezastrului natural.
În anul 1977, Virgil Pavel era angajat de aproximativ un an la o agenţie de presă, ca fotoreporter. Abia întors dintr-o deplasare, a simţit cum se zguduie casa în care locuia, în Bucureşti. Şi-a dat seama că poate este singurul dintre angajaţii agenţiei care are aparatul la el, pentru că nu ajunsese să-l lase la redacţie. Atunci a ieşit din casă pentru a surprinde primele imagini de la dezastru, după ce s-a asigurat că familia sa este bine.
Acele momente au fost de coşmar pentru fotoreporter. Instictul său de jurnalist îl împingea să-şi facă meseria, însă, calitatea umană nu l-a lăsat să fie indiferent la suferinţa celor din jur.
Într-un final, a ajuns la redacţie, unde a developat pozele şi unde şi-a întâlnit colegii. Era un haos total, liniile telefonice nu funcţionau, toată lumea era speriată şi agitată.
După o noapte petrecută la redacţie, a urmat o zi groaznică. De sub dărâmături erau scoase şi mai multe cadavre , iar urmele seisumului au creat răni adânci şi suferinţe atât celor răniţi, cât şi celor care i-au pierdut pe cei dragi. Fotografiile realizate de Vorgil Pavel au rămas în arhive, fără ca fotograful să păstreze vreuna. Urmele cutremurului din 1977 sunt vizibile şi în prezent. Clădirile cu bulină roşie sunt peste tot, chiar sub nasul autorităţilor. Doar în judeţul Dâmboviţa sunt 18 blocuri de locatari cu risc crescut seismic, cele mai multe situate în municipiul Târgoviște. Potrivit Inspectoratul de Stat în Construcții, cele mai vechi clădiri aflate în această situație sunt situate în orașele Pucioasa și Fieni și au fost construite în anul 1953. Cele 15 blocuri cu risc seismic crescut din Târgoviște au fost construite in intervalul 1961-1978, fiind cele mai vulnerabile în cazul unei mişcări seismice mai puternice.