PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » APELE DIN FĂGĂRAȘ, REPOPULATE CU LIPAN

APELE DIN FĂGĂRAȘ, REPOPULATE CU LIPAN

de Andrei Oprescu
103 vizualizări

Lipanul  este un pește de apă dulce, asemănător cu păstrăvul și trăiește în zona inferioară a râurilor repezi de munte. Este protejat în Romania din anul 2010, datorită scăderii drastice a numărului lor, iar eliberarea lui în cazul capturării accidentale este obligatorie, conform legii în vigoare. Asociația Aqua Crisius a întreprins o serie de repopulări, cea mai importantă fiind cea cu lipan, în sud-estul munților Făgăraș. La o evaluare recentă specialiștii au confirmat că peștii s-au adaptat și că le merge bine, ținând cont de ritmul lor de creștere, urmând ca la începutul lunii iunie să suplimenteze efectivele de lipan.La păstrăv rezultatele repopulărilor trecute sunt pozitive, de aceea eforturile în această direcție continuă. Din fauna acvatică a munților Făgăraș fac parte alți 3.500 de puieți de păstrăv indigen de un an și încă 23.000 de icre embrionate, din care au eclozat păstrăvi adaptați vieții în sălbăticie. Pe teritoriul României pescuitul la păstrăv se practică numai cu momeli artificiale, iar reținerea este permisă, pentru exemplare de minim 20 de cm. În zonele gestionate de Aqua Crisius există reglementări speciale față de dimensiunile de reținere, obligativitatea eliberării tuturor capturilor sau interzicerea pescuitului în anumite tronsoane de râuri. Toate zonele cu regim special sunt semnalizate prin panouri de informare. Amenzile pentru nerespectarea regimului de pescuit sunt cuprinse între 300 și 10.000 de lei și pot duce până la deschiderea unui dosar penal, în funcție de gravitatea faptelor.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe