Disperare printre localnicii din Adânca, judeţul Dâmboviţa! Conducta de apă este plină de spărturi, iar oamenii au făcut nenumărate şanţuri pentru scurgerea apei de pe carosabil. Spun că au făcut multiple sesizări la Compania de Apă, dar că lucrările sunt facute tot timpul de mântuială.
De mai bine de un an de zile, pe o suprafaţă de zeci de metri, din loc în loc, pe DN 72 ţâşneşte apa. Conducta este distrusă, spun oamenii supăraţi din cauză că furnizorul de apă potabilă nu i-a o măsură de durată, iar reparaţiile ţin doar câteva zile şi chiar câteva ore.
Localnicii au făcut mai multe şanţuri pentru ca apa care iese în permanenţă din asfalt să se scurgă.
Reprezentanţii Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa sunt la curent cu problema de la Adânca, pentru că oamenii au semnalat în nenumărate rânduri avariile.
Chiar dacă a fost preluată, conducta de apă potabilă este acum responsabilă pentru avaria din zonă, precum şi pentru pierderile înregistrate, care cel mai probabil sunt trecute pe facturile localnicilor. Oamenii spun că plătesc atât cât scrie pe facturi, de teamă să nu rămână de tot fără apă.