Mii de elevi din toată țara au trecut astăzi prin emoțiile evaluării naționale. Prima disciplină la care au fost testați a fost limba și literatura română. La ieșirea din sălile de examen elevii au declarat că a fost un examen ușor, deși emoțiile au fost mari. Stresul a fost mai mare pentru părinții care i-au așteptat la poarta școlilor.
Elevii au început examenul la ora 09:00. Luni le-au fost testate cunoștințele la limba și literatura română. Timp de două ore aceștia au avut de rezolvat mai multe cerințe pe două texte la prima vedere și de demonstrat apartenența unui text la genul epic. Au fost ore de foc pentru părinți însă care au așteptat nerăbdători să vadă cum s-au descurcat copiii lor. Unii au planuri mari, alții spun că își vor orienta copiii către o meserie din lipsa posibilităților financiare.
La ieșirea de la examen elevii s-au delcarat optimiști. Subiectele nu le-au dat mare bătaie de cap, spun ei..deși pe unele le-au și dat uitării la ieșirea din sală.
Sute de elevi au absentat de la examen, însă niciunul nu a fost eliminat. Cei care au spus pas probei au și o explicație.
Pe 13 iunie elevii vor susține proba la matematică. Primele rezultate vor fi afișate pe 19 iunie, până la ora 12:00, iar în aceeași zi se pot depune contestații în intervalul orar 14:00 – 19:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 23 iunie.