PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » BANI PLĂTIŢI PENTRU NIMIC

BANI PLĂTIŢI PENTRU NIMIC

de Mditv
4 vizualizări

Noul Cod Fiscal dă naştere unei alte controverse, de această dată în ceea ce priveşte contribuţia persoanelor fără venituri la sistemul de asigurări sociale de sănătate. 5,5% din salariul minim pe economie ar trebui să plătească cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi care se află la muncă în străinătate, pentru CASS. Oamenii sunt nemulţumiti şi din nou confuzi, întrucat limbajul de lemn al noului Cod Fiscal le este mai străin decât ţara în care muncesc.

Contribuţia persoanelor fără venituri la sistemul de asigurări sociale de sănătate este aspectul pe care Guvernul Ponta a uitat să îl facă cunoscut, atunci când a fost prezentat noul Cod Fiscal. Până acum persoanele care nu realizau venituri nu erau obligate să depună la FISC o declaraţie în acest sens, iar pentru a beneficia de servicii medicale în sistemul public, acestea plăteau CASS-ul pe şase luni în urmă. Noul Cod Fiscal anunţă că din anul 2016 contribuţia la sănătate pentru persoanele fără venituri va fi calculată luându-se ca bază salariul minim pe economie. Erorile nu lipsesc nici din această modificare legislativă, iar cei care au plătit contribuţia după criteriile anterioare, rămân cu sumele achitate.

Contribuabilii ridică multe semne de întrebare asupra legislaţiei în vigoare, însă, după modelul Guvernului Ponta, reprezentanţii ANAF evită să ofere răspunsuri concrete.

Astfel, persoanele fără venituri vor trebui să plătească lunar CASS, în valoare de 5,5% din salariul minim brut pe ţară. Adică 66 de lei pe lună, respectiv 792 de lei pe an, în condiţiile în care acea persoană nu încasează niciun ban.

În situaţii similare sunt foarte mulţi pensionari, însă, legislaţia în vigoare îi obligă să se conformeze fără drept de apel, chiar dacă veniturile lor sunt extrem de mici.

Nu este normal, dar este lege! Mai mult decât atât, cetăţenii vor fi obligaţi să plătească contribuţii lunare pentru servicii medicale pe care riscă să nu le primească dacă nu au cardul de sănătate, în situaţia în care acest plastic nu a ajuns la toată lumea. Doar la nivelul judeţului Dâmboviţa mai sunt 4 938 de carduri de sănătate nedistribuite, iar pentru sute de pacienţi dâmboviţeni acestea nu au fost nici măcar tipărite.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe