PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » BEBELUŞ SALVAT DE JANDARMII MONTANI

BEBELUŞ SALVAT DE JANDARMII MONTANI

de Andrei Oprescu
9 vizualizări

 

Clipe de groază pentru o familie din Ilfov, care a rămas blocată în nămeţi în Munţii Bucegi. Cei doi soţi aveau cu ei şi un bebeluş de patru luni şi intenţionau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. Condiţiile climatice nefavorabile nu le-au permis, însă, să înainteze şi au rămas blocaţi în nămeţi. Jandarmii montani au intervenit şi i-au dus la locul de cazare în siguranţă.

În cea de-a treia zi de Crăciun, mini-vacanţa unei familii din Ilfov se putea încheia tragic. Turiștii, soț, soție și un bebeluș de 4 luni din Ilfov intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peștera. La un moment dat, în zona Surle, care face legătura între Moroeni şi Peştera, nu au mai putut continua deplasarea cu autoturismul, din cauza neechipării corespunzătoare și a zăpezii depuse pe drumul principal.

Jandarmii montani au intervenit pentru deblocarea autovehiculului și i-au condus pe turiști în condiții de siguranță până în zona Blana, de unde și-au continuat deplasarea la locul de cazare, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Turiştii aflaţi în dificultate în diferite zone din Munții Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe