S-au trezit in bezna si cu aparatura electrocasnica arsa! S-a intamplat in localitatea damboviteana Matraca unde dupa ce lucratorii Electrica au efectuat o lucrare la retea, angajatii Electrica au conectat instalatiile electrice de 220 de volti la reteaua de 330 de volti. Fara sa dea vreo explicatie, acestia au dat bir cu fugitii si au lasat si un contor desigilat. Pagubiti si tratati cu dispret oamenii au facut plangere la politie.
Problemele au inceput sa apara dupa ce o echipa a intervenit la reteaua electrica in urma unor deficiente aparute. Numai ca, in loc sa remedieze situatia, au creat si mai multe probleme. Tensiunea a ajuns la 330 de volti, iar aparatura electrocasnica a unei familii s-a ars imediat.
Oamenii au incercat sa afle ce se intampla si au cerut in repetate randuri angajatilor sa remedieze problema. In zadar insa. S-a iscat un adevarat scandal intre familia pagubita si angajatii Electrica, filmat cu un telefon mobil. Angajatii au lasat treaba neterminata si au dat bir cu fugitii.
Pusi in fata acestei situatii oamenii au sunat la 112 pentru a face o plangere. O echipa a politiei s-a deplasat la fata locului. Ulterior a revenit si o echipa de la electrica. Nu este prima data cand se confrunta cu aceasta situatie, spun localnicii. De cateva saptamani tensiunea fluctueaza, iar oamenii se tem pentru aparatura din case. Familia a depus plangere penala la Politie. Au ramas insa cu paguba.