“În anul 2018, activitățile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au avut ca scop asigurarea și promovarea unui sistem integrat de ordine şi siguranţă publică, proactiv, orientat către nevoile de securitate şi în serviciul cetăţenilor.
De asemenea, acțiunile polițiștilor dâmbovițeni au vizat și cooperarea cu celelalte autorităţi şi gestionarea situaţiilor în cadrul crizelor de ordine publică şi a funcţiilor de sprijin în situaţii de urgenţă. La începutul anului trecut, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa erau prevăzute 1.088 de funcţii (din care 950 erau încadrate, 87,31% procent de încadrare), dintre care 215 erau pentru ofiţeri (176 încadrate), 831 pentru agenţi (735 încadrate) şi 42 destinate personalului contractual (39 încadrate). Pe parcursul anului trecut, procentul de încadrare a crescut cu 1,19% datorită încadrării a 27 de polițiști (20 de agenți și 7 ofițeri), iar la sfârșitul lui 2018, la nivelul insitituției noastre procentul de încadrare era de 88,5%. În anul 2018, au fost organizate 25 de concursuri/examene cu recrutare personal din sursă internă (fiind ocupate 16 posturi de conducere) și 2 concursuri pentru promovarea în treapta profesională imediat superioară (pentru 2 angajaţi -personal civil). Prin analizele efectuate pe baza situaţiilor financiare, ţinând cont de bugetul aprobat, au fost inițiate măsuri ferme de utilizare judicioasă şi integrală a fondurilor bugetare totale deschise, bani folosiți în proporţie de 99,99 %. În ceea ce privește administrarea patrimoniului imobiliar, au fost efectuate lucrări atât în regie proprie cât și în antrepriză, în contextul încadrării în bugetul alocat la capitolele respective, astfel că, în perioada supusă analizei, s-au executat reparații curente și amenajări interioare la reședința inspectoratului, la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dâmbovița., la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte, la nivelul a zece posturi de poliție. De asemenea, a fost finalizată și procedura de demolare a pavilionului D de la sediul inspectoratului.
Referitor la activitățile desfășurate pentru deservirea comunității, se remarcă o creștere a numărului apelurilor preluate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 care au necesitat intervenția polițiștilor (10.836, cu 1.658 mai multe comparativ cu anul 2017), acestea reprezentând 33,5% din total apelurilor, celelalte fiind îndrumări şi reveniri. Aplicând principiul „cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine” timpul de reacție a fost între 1-10 minute la 10.577 de apeluri (97,6%, +0,27% față de anul 2017), 10-20 minute la 223 de apeluri (2,29%, -0,24% față de anul 2017) și peste 20 minute la 36 de apeluri (0,33%, -0,5% față de anul 2017).
În cursul anului 2018, la ghişeele organizate la nivelul I.P.J. Dâmbovița s-au eliberat cu aproximativ 20% mai multe certificate de cazier judiciar comparativ cu anul 2017, reușindu-se și reducerea timpului de aşteptare la ghişeu pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar la aproximativ 3-4 minute.
Activitățile de prevenire a criminalității au avut la bază priorităţile naţionale în domeniul prevenirii criminalităţii pentru anul 2018, fiind elaborate şi puse în aplicare 3 programe de prevenire la nivel naţional şi un program la nivel local (programul pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră). Pentru realizarea obiectivelor din aferente programelor, au fost implementate 3 proiecte/campanii, au fost organizate 511 întâlniri cu grupuri țintă și 94 de activități de informare a populației.
Cu privire la managementul integrat al ordinii și siguranței publice, în colaborare cu efectivele de jandarmi, au fost organizate 4.927 de patrule, iar în urma activităților din teren au fost constatate 81 de infracţiuni, au fost depistați 85 de persoane în timp ce comiteau fapte penale și au fost aplicate 1.572 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 339.950 lei.
În anul 2018, criminalitatea stradală a cunoscut creștere ușoară, respectiv cu 12,2%. Astfel, au fost sesizate 221 de infracțiuni stradale, din acestea 158 fiind în mediul urban şi 63 în mediul rural. Ponderea infracţiunilor stradale este dată de furturi, care reprezintă 89,6% din total, fiind înregistrate 198 astfel de fapte, cu 31 mai multe faţă de anul 2017 (+15,65%). De evidențiat faptul că, în anul 2018, nu au fost înregistrate infracțiuni stradale de omor, fiind sesizată o singură infracțiune stradală de tentativă de omor (-1). Au fost înregistrate 5 infracțiuni stradale de tulburare a ordinii și liniștii publice, cu 3 mai puține comparativ cu anul 2017. În mediul rural, au fost sesizate 7.421 (250) de infracţiuni, ceea ce reprezintă 52,9% din totalul infracționalității sesizate la nivelul județului Dâmbovița. Se remarcă o scădere a infracțiunilor contra patrimoniului sesizate în mediul rural cu 102 infracțiuni (-3,9%), menținerea la același nivel a infracțiunilor de tâlhărie (8 fapte), dar și o creștere a infracțiunilor contra persoanei cu 578 fapte (+17,1%,) Cu privire la siguranța rutieră, în perioada supusă analizei, au fost înregistrate 714 accidente de circulație soldate cu victime, dintre care 137 (10-7,9%) au fost grave și au avut drept consecință decesul a 40 de persoane, rănirea gravă a altor 109 și vătămarea corporală ușoară a 43 de persoane. Totodată, pe drumurile din județ, s-au înregistrat 577 (19-3,4%) de accidente rutiere uşoare, soldate cu rănirea uşoară a 729 (11-1,5%) de persoane. În Dâmbovița, anul trecut, principalele cauze generatoare de evenimente rutiere cu victime au fost neacordarea priorității de trecere vehiculelor și pietonilor, utilizarea neregulamentară a drumului public de către pietoni, abaterile comise de bicicliști și nerespectarea regimului legal de viteză.
Activitatea desfăşurată de polițiștii de proximitate, în anul 2018, s-a concretizat în organizarea a 1.100 acțiuni în mijlocul comunității ( dintre care 75 cu administrația publică locală, 696 în unitățile de învățământ, 27 în mediile de afaceri, 272 cu asociațiile de proprietari și 30 cu alte instituții) și 111 acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale îndreptate împotriva persoanelor vârstnice şi a celor ce locuiesc izolat. În cadrul acestora, au fost consiliate 2.268 de persoane și au fost aplanate 689 de stări conflictuale (495 intrafamiliale, 84 interfamiliale şi 110 de altă natură). De asemenea, efectivele de la proximitate au constatat în flagrant 11 infracțiuni, au desfășurat activități de cercetare penală în 1.619 dosare penale și au soluționat 1.074 dosare, din care 20 cu trimitere în judecată.
Acțiunile din domeniul siguranței în unitățile de învățământ s-au desfășurat în baza planurilor teritoriale comune de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și al cadrelor didactice și pentru prevenirea delicvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar pentru anii 2017-2018 și 2018-2019, în colaborare cu instituțiile partenere. În anul școlar 2017-2018, au fost sesizate 81 de infracțiuni, din care 80 au fost comise în incinta unităților de învățământ și una în zona adiacentă. În perioada septembrie-decembrie din anul școlar 2018-2019, au fost sesizate 26 de infracțiuni, din care 25 au fost comise în incinta unităților de învățământ și una în zona adiacentă. Polițiștii au organizat 4.399 de activităţi preventive și au aplicat 321 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 rep., 742 potrivit prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 rep. și 171 la alte acte normative. În anul 2018, infracționalitatea sesizată cunoaște un trend ușor ascendent față de anul 2017, fiind înregistrată o creștere de 101 fapte, cu 0,7% mai multe, generată de infracțiunile de natură judiciară. Pe acest palier se înregistrează o creștere de 5,1% fapte, iar ponderea acestui gen de fapte din totalul infracţiunilor sesizate fiind de 79,4%. Ponderea infracțiunilor contra persoanei este dată loviri sau alte violențe care reprezintă 56,1% din totalul de 6.630 de infracțiuni sesizate, fiind în creștere cu 424 de fapte față de anul 2017.
În anul 2018, au fost înregistrate 4 infracțiuni de omor (+1), 2 infracțiuni de tentativă de omor (-3), 3 infracțiuni de vătămare corporală (-2) și o infracțiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (+1). În perioada analizată, infracţionalitatea contra patrimoniului a înregistrat un trend descendent, fiind sesizate 4.704 infracţiuni contra patrimoniului (-68 faţă de anul 2017), din care 2.566 (-51) au fost furturi. În cadrul activităților pentru combaterea infracționalității la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase,au fost constatate 135 de infracțiuni și indisponibilizate în vederea confiscării 595 de kilograme de materiale explozive, 25 de kilograme de produse de protecție a plantelor, 270 de arme de foc, 922 de cartușe de diferite calibre. În domeniul investigării criminalității economico-financiare, au fost sesizate 923 de infracțiuni, a fost începută urmărirea penală față de suspect în cazul a 88 de infracțiuni și s-a declinat competența cu privire la 117 infracțiuni de natură economico-financiară. În urma probatoriului administrat în dosarele penale instrumentate, au fost întocmite 22 de rechizitorii, fiind stabilit un prejudiciu 1.219.220.000 lei, recuperat în proporție de 49,82% (607.420.000 lei).Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, împreună cu reprezentanţi ai celorlalte instituţii cu atribuţii pe linie de silvicultură, au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice. În acest domeniu, au fost sesizate 205 (-68, -24,9%) infracţiuni, au fost organizate 330 de acțiuni și 408 controale, iar în urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 545 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, a fost reţinută în vederea confiscării, atât faptic, cât și contravaloric cantitatea de 3.036,11 m³ de cherestea din rășinoase și au fost indisponibilizate 9 atelaje hipo, un autovehicul și mai multe unelte și bunuri folosite la comiterea de infracțiuni.
La nivelul judeţului Dâmboviţa, au fost sesizate un număr de 9 infracţiuni de braconaj piscicol, conform O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Totodată, pentru neregulile din acest sector, au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, în valoare totală de 36.000 lei. Alte 7 amenzi pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 984/2005 au fost aplicate cu ocazia acţiunilor comune, organizate împreună cu funcţionarii D.S.V.S.A., în valoare de 9.600 lei.De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 287 de kilograme de peşte şi 4 unelte de pescuit.
Referitor la activitatea pe linia supravegherii persoanelor faţă de care au fost dispuse măsuri preventive au fost înregistrate și implementate 239 de astfel de măsuri dintre care 184 de control judiciar și 55 de arest la domiciliu. Ca urmare a încălcării obligațiilor și măsurilor stabilite de organele judiciare, au fost înaintate 40 de sesizări motivate, pentru 10 persoane fiind schimbate măsurile inițiale. Activitățile polițiștilor criminaliști s-au materializat în 3.309 cercetări la fața locului (+233), 161 (-34) de testări la poligraf și în întocmirea a 323 expertize și constatări tehnico-științifice. Activitatea de identificare s-a situat la un nivel foarte bun, reușindu-se identificarea a 339 de persoane bănuite de infracțiuni (+4), dintre care 134 prin sistemul AFIS.
Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița s-au deplasat la 481 de intervenții (+22), iar prin activitățile specifice derulate au contribuit la depistarea şi prinderea a 68 persoane suspecte de săvârşirea unor infracţiuni.
În anul 2018, la nivelul I.P.J. Dâmboviţa s-a derulat Proiectul – „Promovarea conceptului de poliţie de proximitate în zonele rurale, cu accent pe comunităţile de romi şi alte comunităţi defavorizate socioeconomic”, în cadrul căruia au fost dezvoltate microproiectele „Conţeşti – o comunitate în siguranţă” şi „Dragomireşti – o comunitate în siguranţă”.Obiectivul general al programului a constatat în desfăşurarea de acţiuni comune pentru consolidarea cooperării între poliţie, administraţia publică şi comunitatea de romi din localitățile Conțești și Dragomirești, în vederea menţinerii unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, bugetul total alocat fiind 31.600 de CHF.” sursa: Evaluarea activității Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița în anul 2018