PRIMA PAGINĂ » BIROCRATIA LE FURA SANSA LA O FAMILIE

BIROCRATIA LE FURA SANSA LA O FAMILIE

de Andrei Oprescu
3 vizualizări

Birocratia le fura sansa la o familie. Dupa un an de cand a intrat vigoare noua lege a adoptiilor, numarul copiilor care au fost adoptati s-a redus, in loc sa creasca. Desi a adus o serie de imbunatatiri, legea a insemnat si prelungirea timpului in care se face potrivirea intre un copil si familia adoptatoare. In timp ce functionarii sunt ingropati in tone de hartii, copiii raman in centrele sociale sau la parintii profesionisti si nu pot decat sa viseze la o familie adevarata. Luna recuta, in judetul Dambovita, numai cinci copii au fost adoptati.

S-a dorit un pas inainte, insa in realitate s-a transformat intr-un proces mai lung pentru angajatii din sistemul protectiei copilului, iar cei care au de suferit sunt micutii aflati in grija statului. Cel putin asta reiese din datele statistice. Luna trecuta in Dambovita, au fost adoptati numai cinci micuti, fata de sapte anul trecut. In primele cinci luni ale acestui an, 9 copii au fost adoptati, de trei ori mai putini decat in aceeasi perioada a anului trecut, cand s-au inregistrat 25 de adoptii. In mai, nu s-a deschis procedura de adoptie nationala pentru niciun minor.

De ce aceasta scadere dramatica si in judetul Dambovita, care s-a clasat anul trecut pe locul cinci pe tara, la capitolul adoptii nationale? Legislatia din domeniu a fost modificata pe 7 aprilie 2012. In teorie schimbarile au fost bune, in practica insa unele aspecte au dus la ingreunarea procesului. Cei care doresc sa adopte un copil trebuie sa parcurga un proces indelungat, o lupta cu sistemul si birocratia. Intai trebuie sa mearga la cursuri si sa obtina un atestat. Apoi au de asteptat. Oficiul Roman pentru Adoptii este cel care face potrivirea teoretica intre copii si cei care doresc sa infieze. Multi parinti asteapta cu lunile sa se regaseasca pe aceste liste. Unii se trezesc ca le-a expirat atestatul si trebuie sa ia de la capat toate formalitatile. In plus, nu toti copiii sunt doriti. Cei mai multi parinti adoptivi vor copii sanatosi, cu varste mai mici de trei ani. In acest an, in judetul Dambovita, un singur copil cu handicap grav a fost adoptat.

ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bourosu

http://youtu.be/GEP0CqvYS-k

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe