Anul acesta campania de împădurire a fost una atipică, graţie condiţiilor meteorologice. Vremea caldă le-a permis pădurarilor să înceapă să planteze puieţii mult mai devreme, spre deosebire de privaţi care defrişează la ras, fără a reface stricăciunile. Direcţia Silvică Dâmboviţa a avut în plan în acest an împădurirea a 34 de ha.
Campania de împădurire a fost realizată aproape 100% încă dinainte de a se da startul oficial, în data de 15 martie. Doar 8 ha au mai rămas neîmpădurite în zona Pucioasa-Brătei, iar silvicultorii s-au pus pe treabă. În cazul foioaselor se promovează regenerarea naturală, însă pădurile de conifere trebuie replantate.
La acţiunea de plantare au participat şi câţiva tineri voluntari.
La polul opus sunt fondurile forestiere private, unde peisajele sunt cu adevărat dezolante. Privaţii au defrişat la ras, însă nu au replantat nici măcar un pom.
Din păcate, legea nu-i obligă pe proprietarii de păduri să replanteze acolo unde defrişează, însă nu trebuie să uite că atât ocoalele silvice de stat, cât şi cele private sunt verificate de către Ministerul Mediului, care aplică şi sancţiuni.