PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CERCETAŢI PENTRU OPERAŢIUNI ILEGALE CU TUTUN

CERCETAŢI PENTRU OPERAŢIUNI ILEGALE CU TUTUN

de Andrei Oprescu
5 vizualizări

Mai multe persoane din Prahova, bănuite că au efectuat operaţiuni ilegale cu tutun, s-au trezit cu poliţia la uşă. Poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat 11 percheziţii , iar 38 dintre bănuiţi au fost duşi la audieri. În urma descinderilor au fost ridicate în vederea cercetărilor, aparate de procesat tutun, bani şi 250 de kilograme de materie vegetală cu aspect de tutun.

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Prahova au efectuat 11 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de obținere, producere și comercializare de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal. Descinderile au avut loc în municipiul Ploiești și în trei comune din județul Prahova, la locuințele celor bănuiți, precum și la două puncte de lucru ale unei societăți comerciale. Din cercetări a reieșit că persoanele vizate ar fi achiziționat tutun, pe care l-ar fi procesat și comercializat fără a respecta normele fiscale în vigoare. 38 de persoane au fost aduse la sediul poliție pentru audieri, din care 18 cu mandat.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea cercetărilor 4 aparate de procesat tutun, 2.800 de lei și 250 de kilograme de materie vegetală cu aspect de tutun.Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de obținere, producere și comercializare de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

CORINA ENACHE

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe