Acasa SPORT CHINDIA RĂMÂNE FĂRĂ JUCĂTORI!

CHINDIA RĂMÂNE FĂRĂ JUCĂTORI!

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 36 vizualizari 1 minute timp estimat

Băluță și Șerban au semnat cu Viitorul, Perianu e aproape de FC Botoșani

Previziunile sumbre ale MDI TV sunt pe cale să se adeverească. După ce vicecampioana României la baschet, CS Municipal Târgoviște, a rămas fără jucătoare și fără antrenor, același lucru e pe cale să se petreacă și la echipa de fotbal fanion a județului. Doi dintre puștii de perspectivă ai Chindiei, Băluță și Șerban, ambii cu prezențe consistente la loturile naționale, au ales să plece de la Târgoviște. Cei doi mijlocași au semnat deja cu Viitorul lui Hagi, iar la sfârșitul săptămânii viitoare vor pleca în Turcia, în cantonament cu noua lor echipă.

Sunt jucători tineri și au făcut pasul în Liga I. Dacă se va continua la Târgoviște, trebuie să aducem fotbaliști de perspectivă, care să îi înlocuiască,

A comentat, exclusiv pentru MDI TV, președintele onorific al Chindiei, Gică Popescu.

TârgoviȘtea ar putea rămâne în curând și fără portar. Dorian Perianu a dat probe de joc la FC Botoșani, nou-promovată în Liga I. Cluburile nu s-au înțeles pentru moment, asupra unui eventual transfer, dar Perianu rămâne în vederile  moldovenilor. Angajamentele celor mai mulți jucători ai Chindiei cu clubul dâmbovițean expiră la 30 iunie.

Ionut Marin/Eduard Gaiseanu

http://www.youtube.com/watch?v=UVE8C2yvEcA

 

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies