Procurorii DIICOT Dâmbovița au reținut trei dâmbovițeni care sunt suspecți într-un dosar de proxenetism. La acest caz, procurorii au cooperat cu investigatorii din Spania, acolo unde proxeneții plasau fete.
Pricurorii DIICOT au efectuat 6 percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Olt și Teleorman, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional, specializat în trafic de persoane, proxenetism și spălarea banilor.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, membrii grupării ar fi racolat tinere de pe raza județelor Dâmbovița, Cluj, Teleorman, Olt și Constanța, pe care le-ar fi exploatat prin practicarea prostituției, pe teritoriul Spaniei.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat o armă de foc neletală, 58 de cartușe, 10 telefoane mobile, bani, înscrisuri, documente și alte mijloace de probă.
De asemenea, polițiștii români împreună cu cei spanioli au efectuat 7 percheziții la locuințele din Madrid și Oviedo – Spania ale unor persoane bănuite în cauză. În urmă cu puțin timp, procurorii DIICOT au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele a trei suspecți. Aceștia sunt: Alberto Daniel Șerban, un tânăr de 30 de ani din Găești, Chița Cătălin Marius , de 45 de ani, tot din Găești și Tudorache Marius, de 41 ani, zis Becu, din Târgoviște. Aceștia au fost duși în arestul poliției și mâine vor fi duși în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Chița Cătălin Marius este un fost polițist dâmbovițean. Acesta a lucrat la Poliția Rutieră până în anul 2008, când a fost prins în flagrant luând mită și ar fi înghițit banii. După acest eveniment, Chița a demisionat din poliție.
Tudorache Marius, zis Becu, apare în anchete explozive ale jurnaliștilor, care îl cataloghează ca interlopul care i-a luat locul lui Clâmparau pe piața de prostituție din Spania.
Cu câteva luni în urmă, mascații și procurorii DIICOT Argeț au descins la proxeneții din trei județe: Argeș, Dâmbovița și Prahova. Oamenii legii au efetuat 71 de percheziții într-un mega-dosar de proxenetism. Acțiunea se înscria într-o serie mai amplă de activități desfășurate în cadrul Echipei Comune de Anchetă constituite între autoritățile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei. 30 de persoane au fost reținute și duse atunci în fața magistraților. Printre acestia se afla și Marina Tudorache, însă a fost eliberat ulterior. Despre acesta, jurnalistii de la Ziarul Incomd ( Argeș) au scris anchete explozive. Becu este catalogat ca fiiind un interlop periculos, care i-ar fi luat locul lui Clămparu pe piața de prostituate din Spania. De acolo au venit si dezvaluiri incediare ale scalvelor sexuale. Fetele au dat detalii despre modul în care au fost racolate și obigate să se prostitueze. Mai mult decât atât, acestea erau marcate cu coduri de bare și preț. Un videoclip realizat de oamenii legii din Spania, și prezentat de Ziarul Profit, arată exact condițiile în care erau ținute româncele și cum erau tratate de către proxeneții români.