PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » COD GALBEN DE CANICULĂ

COD GALBEN DE CANICULĂ

de Andrei Oprescu
13 vizualizări

Primele zile de weekend aduc în jumătate din țară un nou cod galben de caniculă. Sunt vizate 19 județe și capitala, printre ele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Giurgiu și Teleorman. Pe arii extinse în regiunile sudice și estice vremea va fi caniculară, se vor înregistra temperaturi maxime de 35…38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. În jumătatea de sud a țării local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în jurul a 55 km/h.În Dobrogea, sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei și local în Oltenia nopțile sunt tropicale, cu temperaturi minime ce nu coboară sub 20 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și în Câmpia de Vest. Potrivit prognozei ANM , până la jumătate lunii august vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în general între 31 și 34 de grade. Temperaturile minime vor fi în creștere, până spre 20…21 de grade în 8 august dimineața, apoi vor începe să scadă ușor și treptat, iar în ultimele zile ale intervalului media lor ar putea coborî sub 18 grade.Din data de 7 august, pe arii restrânse, vor fi posibile averse.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe