PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » COMUNA GURA OCNIŢEI, ÎN SĂRBĂTOARE

COMUNA GURA OCNIŢEI, ÎN SĂRBĂTOARE

de Mditv
131 vizualizări

Cetăţenii din comuna dâmboviţeană Gura Ocniţei au îmbrăcat straie de sărbătoare. Aceştia îşi celebrează anual localitatea de origine în preajma sărbătoririi Sfântului Ilie, care veghează asupra celor trei sate ale comunei. Tradiţiile populare sunt respectate cu sfinţenie, iar de anul acesta oamenii din Gura Ocniţei sunt sub semnul păcii, reprezentat de o cruce uriaşă ridicată pe Dealul Crucii din localitate.

Sărbătoarea comunei a debutat în mod inedit în acest an, prin lansarea monografiei localităţii, realizată de unul dintre fii comunităţii, scriitor şi publicist, George Toma Veseliu. În cele peste 900 de pagini, acesta prezintă istoria celor trei sate care alcătuiesc comuna: Adânca, Săcuieni şi Gura Ocniţei.

Localnicii au primit exemplare gratuite din monografie, cu autograful autorului, după care s-au bucurat de un scurt moment artistic prezentat de fii comunei.

Seria manifestărilor cultural-artistice şi religioase a continuat cu sfinţirea Crucii de pe dealul care îi poartă numele.

Troiţa este simbolul păcii din comuna Gura Ocniţei.

De evenimentele organizate în localitatea de origine se bucură în egală măsură atât cei mici, cât şi cei mari.

Pentru că la Gura Ocniţei Sfântul Ilie este sărbătorit într-un mod inedit, acesta va ajunge în localitate pe un cal în flăcări, aşa cum îl prezintă istoria creştină. Oamenii se vor bucura de două zile de sărbătoare şi nu va lipsi nici mult aşteptatul foc de artificii.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe