Conflictul izbucnit între cele două comunități din Bărbulețu și Gura Bărbulețu cu doar câteva zile înainte de începerea școlii continuă. Părinții din Gura Bărbulețu sunt hotărâți să nu își trimită copiii la școală dacă vor fi mutați în altă unitate de învățământ. În cursul dimineții a avut loc o ședință la care a participat și primarul. Aceștia au găsit o soluție de compromis: vor sa împartă o clasă în două școli. În acest sens a fost înaintată și o adresă la Inspectoratul Școlar. Inspectorul general, Sorin Ion, susține că este imposibil atât timp cât nu se întrunește numărul minim de copii.
Clasa a-VII-a care ar urma să fie mutată la Școala Bărbulețu într-o sală improvizată în fosta bibliotecă aflată în paragină, reprezintă motiv de conflict între cele două comunități. Părinții din ambele localități nu vor să renunțe. După scandalul de miercuri, joi dimineața a avut loc o ședință cu toți părinții și cu primarul. Pentru a opri conflictul, aceștia au ajuns la o soluție de compromis.
Cererea a fost înaintată Inspectoratului Școlar Județean, însă inspectorul general adjunct Sorin Ion susține că asta ar însemna să încalce legea.
O problemă majoră ar fi și cu profesorii care vor fi obligați să facă naveta între cele două școli în pauză.
Un reprezentant al IȘJ se va deplasa în teritoriu vineri. Având în vedere că luni începe școala situația are nevoie de o rezolvare urgentă. Părinții din Gura Bărbulețu susțin că dacă vor fi obligați să își mute copiii, nu îi vor mai trimite la școală.