PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » COPIII AJUTĂ ALȚI COPII SPECIALI

COPIII AJUTĂ ALȚI COPII SPECIALI

de Andrei Oprescu
33 vizualizări

Ce-i poti spune unui parinte care afla ca micutul sau sufera de autism sau a primit diagnosticul de sindrom Down? Disperarea, durerea, neputinta si intrebarile De ce? De ce tocmai copilul meu? ii macina pe parinti. Treptat, invata sa lupte alaturi de acesti copii speciali si sa o scoata la capat. De multe ori insa, lupta cu semenii este mai grea decat lupta cu boala. De ziua mondiala a Sindromului Down, copiii de la o scoala si o gradinita din Targoviste au oferit o lectie de viata. Au spart barierele, au creat punti intre ei si copiii speciali. Cu un spectacol caritabil au reusit sa stranga fonduri pentru micutii din Centrul de Zi Sfanta Maria.

Pe o scena mare, cativa oameni mici ne dau o lectie despre egalitate, prietenie si iubire prin cantece si dans. Din public, ii privesc cu ochii mari cei pentru care s-au pregatit. Sunt copiii ca si ei, doar ca sunt speciali. Doua afectiuni fac diferenta: micuti cu autism si sindromul Down. Si pentru aceste diagnostice unii ii eticheteaza, altii ii privesc ciudat, dar pentru toti, cei de pe scena au un mesaj clar: toti suntem copii, toti suntem egali. Anastasia a fost diagnosticata cu Sindromul Down. De cand au aflat, parintii au facut tot posibilul pentru a o ajuta prin terapii si mult exercitiu, dar toate acestea costa.

Denis a fost diagnosticat la varsta de trei ani cu autism. O afectiune care pune bariere puternice intre parinte si copil, care il tine prizonier in lumea lui. Astazi zambeste, scrie si citeste si este un copil aproape normal.

Statisticile arata o crestere a numarului copiilor cu aceste afectiuni si de multe ori realitatea este si mai dura. In Romania 1 din 1000 de copii are Sindrom down. Asta inseamna ca in tara noastra sunt aproximativ 35.000. Autismul inregistreaza si el o crestere alarmanta. Cifrele indica circa 30.000 de copii cu autism.

In fata acestor provocari, Gradinita nr. 3 si Scoala Coresi din Targoviste s-au unit pentru a strange fonduri pentru copiii din centrul de zi Sfanta Maria. Copiii au cantat, au dansat si au confectionat obiecte handmade puse la vanzare.

Festivalul Lumea Copiilor este la prima editie, dar oganizatorii spera ca vor reusi sa ii ajute astfel pe copiii speciali si acest gest sa devina o traditie.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe