Ministerul de Interne a decis luni seara emiterea altor două ordonanțe militare pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus. Măsurile vizează zborurile către și din Spania și Italia.Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, și vor răspunde penal conform legii. Raed Arafat a adus explicații suplimentare cu privire la faptul că pacienții nu pot să rămână în UPU și trebuie să fie internați chiar daca nu au testarea pentru COVID infirmata sau confirmata.Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că având în vedere evoluția cazurilor din jud. Suceava, s-a decis carantinarea municipiului și a altor opt comune din jur.Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, precum și operatorii economici din domeniul transportului feroviar de persoane nu vor comercializa bilete/abonamente sau alte titluri de călătorie pentru transportul călătorilor în zona carantinată decât dacă sunt respectate dispozițiile art. 3. În zona de protecție, organele cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale vor stabili măsuri specifice de prevenire și limitare a intrării. Este strict interzis accesul între localități prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile europene, naționale, județene și comunale.
COVID-19: PRIMELE LOCALITĂȚI CARANTINATE
66
articolul precedent